Cireşul


             …câte discuţii nu le veghease până atunci, câte râsete nu se ridicaseră până în frunzele sale şi apoi mai departe, în văzduhul atât de căutat cu privirea! Câte lupte nu duseseră frunzele sale cu căldura aprigă, precum se luptaseră odinioară cavalerii cruciaţi cu păgânismul, pentru a oferi umbra atât de arzător căutată pe timp de vară! Iar florile…ah, cele mai frumoase podoabe ale sale! A tors din greu adieri parfumate şi fire de înger pentru a le făuri…La fel cum a adunat cu greu picătură cu picătură de dulceaţă, sănătate şi iubire, încercând să creeze darul suprem pentru oameni, însăşi esenţa sa, cireaşa.
                  Iar acum? O masinărie îngrozitoare este împlântată în trupul său. Cu ce a greşit? Şi ce zgomot de fiară ingrozitor! Ah, unde sunt păsările, care îl mângâiaseră de atâtea ori cu glasurile lor în care picurau iubirea pentru lumea minunată ce le înconjoară? Unde sunt dulcile albine, care îi sărutau de nenumărate ori florile pentru a obţine minunea de chihlimbar? Totul s-a risipit, aşa cum florile sale cădeau şi înmormântau pământul cu trupurile lor albe…  
                 Deodată, întâlni privirea Ei, din care se scurgeau lacrimi mari, precum picăturile pline de viaţă aruncate de prietenii săi, norii. Şi atunci înţelese. Îşi aduse aminte discuţiile pline de tristeţe purtate de oamenii cei mari, gândindu-se la viitorul Ei. Îşi aminti de aceiaşi stropi de tristeţe care se scurseseră din ochii Ei de atâtea ori când se afla sub umbra lui, gândindu-se la imposibilitatea de a avea lucrurile pe care şi le dorea şi dădu seama de  însemnătatea sacrificiului sau. Ea va fi bine, va fi fericită cu ceea ce vor obţine de pe urmă lui…Da, merită să mor, îşi mai spuse, şi apoi simţi cum este tras de o forţă nemiloasă spre pământul din care îşi trăgea viaţa. A părăsit lumina…dar ştie că o fărâmă din viaţă lui se va păstra mereu în amintirile Ei.


 
    P.S. Poza este chiar a cireşului ce mi-a inspirat povestea....       

2 comentarii:

Superb, superb "Zori De Zi" !. :x 8-> Scurta ta povestioară este o poezie a vieţii, a ceea ce-a fost şi a rămas în amintirea ta.Se vede limpede că este un eveniment trăit de tine, o tristeţe care te-a mânat să nu uiţi memoria unui Cireş drag ţie şi astfel s-o transpui în aceste câteva rânduri.

Foarte frumoase cuvinte ai ales într-o împletire plină de substanţă, cum ai redat o relaţie ce va dainuii, deşi Cireşul te-a părăsit fără voia sa,...O poveste tristă, dar frumoasă !.Când am înţeles într-un final rostul vorbelor tale de dor, din a doua jumătate, mi-au dat uşor lacrimile. ;;)

Cu siguranţă îţi va lipsi acea simbioză a Cireşului cu ce-l înconjura (păsările, albinele, ploaia, vântul,...compania ta la umbră lui, sub flori cu parfum discret ce-ţi vor fi dat boabe pereche să te bucure cu existenţa sa), şi nu poţi decât să laşi resemnarea să-ţi aline tristeţea, gândind că în curând îţi vei planta cei trei Cireşi ai tăi, să-i ai la bătrâneţe, între aceştia să le povesteşti nepoţilor de Cireşul copilăriei tale.Mulţumesc din suflet !, pentru această minunată povestioară.Şi voi aştepta pe mai departe cu drag ale tale "desene în Lumina".O zi încântătoare în continuare !.Servus !. >:D< ;)) :-h

 

Nici nu stii cat de mult ma bucur ca te-a impresionat asa de mult povestioara mea!Asta e cel mai frumos lucru pentru o persoana care scrie...ca ceea ce scrie sa patrunda in sufletul celor care citesc :)Sper sa pot realiza si in continuare astfel de "desene in lumina"...multumesc la fel!

 

Trimiteți un comentariu